„Joker” a participat la un „priveghi pentru porci” la un abator. Joaquin Phoenix este celebru pentru implicarea în apărarea animalelor

„Joker a participat la un „priveghi pentru porci la un abator. Joaquin Phoenix este celebru pentru implicarea în apărarea animalelor
Publicat: 21/01/2020, 13:19

Duminică noapte, Phoenix a primit premiul pentru cel mai bun rol principal, pentru interpretarea din „Joker”, de Todd Phillips, la gala Sindicatului actorilor americani. Starul nu a zăbovit mult la petrecerile organizate după gală, alegând să participe la un „priveghi” pentru porcii duși la un abator de lângă Los Angeles, Farmer John Packing Co.

Din 2017, zeci de protestatari se adună în fața acestui abator de două ori pe săptămână și își numesc adunările „priveghi pentru porci”.

Camioanele cu animale vii se opresc – cu acordul companiei Farmer John – timp de două minute în fața abatorului, astfel încât activiștii să poată să le ofere animalelor apă și alinare. Peste 7.000 de porci sunt tăiați zilnic în acest abator.

„Mulți oameni nu cunosc nivelul de tortură și crimele din industria produselor din carne și lapte”, a declarat Joaquin Phoenix pentru LA TV.

„Avem obligația morală de a vorbi despre acest lucru și de a prezenta realitatea așa cum este. Suntem îndoctrinați cu acele imagini vesele cu animale din ferme pe ambalajele produselor, la restaurante, dar este o minciună”, a mai spus Phoenix.

Potrivit unor surse din industrie, Joaquin Phoenix a fost cel care i-a convins pe organizatorii galei Globurilor de Aur, care a avut loc pe 5 ianuarie, să servească anul acesta un meniu exclusiv vegetarian.

Vegetarian de la vârsta de trei ani, Phoenix este de foarte mult timp un suporter al PETA, organizație care luptă pentru apărarea drepturilor animalelor. Actorul american a primit titlul de persoana anului 2019 din partea organizației.

Recent, actorul a apărut pe afișul unei campanii PETA, „We Are All Animals”, pentru promovarea unei legi care să interzică circurile ambulante care lucrează cu animale.

În luna martie 2019 a participat, legănând un pui mort, la un marș de Ziua Națională a Drepturilor Animalelor.

De asemenea, printre altele, a produs documentarul „The Animal People”.

Fratele actorului River Phoenix, decedat în urma unei supradoze de droguri în 1993, Joaquin Phoenix a fost nominalizat la premiile Oscar în 2006, pentru rolul titular din filmul „Walk the Line – Povestea lui Johnny Cash”. Joaquin Phoenix fusese nominalizat la premiile Oscar și în 2001, pentru rolul din filmul „Gladiatorul”. Actorul american, nominalizat în 2013 la Oscar pentru rolul din „The Master”, a înregistrat un album cu coloana sonoră a filmului „Walk the Line”, pentru care a câștigat un premiu Grammy. În 2017 a primit premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul de la Cannes, pentru interpretarea din „You Were Never Really Here”, regizat de Lynne Ramsay.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Cu ce se ocupă fiul lui Radu Mazăre, de fapt. Răducu are o afacere care...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Locul de poveste din România de care italienii sunt fermecați: 'Unic în lume!'
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Trucul prin care Roxana cumpără bilete de avion mai ieftine: "Evit, pentru că sunt mult...
EXCLUSIV VIDEO El e Daniel, tânărul înecat în bazin, în Timișoara. Luna trecută ar fi...
A fost găsită o grenadă acasă la părinții Andreei Tonciu! Mama vedetei a făcut dezvăluiri,...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Cât stele Euro NCAP a primit VW Tiguan, cel mai căutat SUV de familie?
Sursă iraniană: Iranul pune la dispoziţia rebelilor Houthi o rachetă lansată pe mare
Descoperire EPOCALĂ la marginea Sistemului Solar! Arată că de fapt suntem...
Obligatoriu pentru românii din străinătate. Documentul care trebuie depus la ANAF neapărat
Theo Rose și Anghel Damian trec printr-o perioadă dificilă din viața lor. Ce s-a întâmplat
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Adrian Minune, mărturisiri dureroase despre momentul în care soția sa, Cati, a avut probleme de...
Legătura dintre femeia care se arunca în fața mașinilor în București și Mirela Vaida. Femeia...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
Tinerii din România, pe primul loc în Europa la abandonarea educației după 18 ani
×